1 Iunie Ziua Internationala a Copilului |
Proiect social, devenit traditional pe care il organizam din anul 1990 De ceva timp, fiecare filiala a ASCHF-R, a inceput organizarea mini - spectacolelor de 1 Iunie, la finalul carora copiii cu dizabilitati vor primi o punguta cu daruri. Unele dintre filiale vor organiza excursii, altele mici manifestari artistice cu expozitii, unde vor expune la vanzare produse realizare de copii/tineri cu dizabilitati. Cu siguranta vom face o surpriza frumoasa acestor copii! Luna iunie Vom face o campanie de procurare de materiale de incontinenta urinara pentru copiii cu handicap fizic sever, care au si incontinenta urinara. Tot in luna iunie, vom incerca sa distribuim materialele de incontinenta procurate, cu prioritate familiilor monoparentale si celor care au in familie doi copii cu handicap si cu incontinenta urinara. Luna iunie -iulie Va fi demarata campania de starngere de fonduri pentru proiectul „Tabara de vara” 2022, care se va organiza in statiunea Mamaia, Hotel Select, in perioada 26 august – 02 septembrie. Desi avem foarte multe cereri de participare, vom sti numai la inceputul lunii august daca vom putea organiza si anul acesta doua serii de tabara, ca in anii precedenti.
|